Luciana Stan “Omul potrivit la locul potrivit”

Luciana Stan, o tanara din Brasov, beneficiar al programului e-Learning din cadrul proiectului strategic „Intreprinzatori in turism – Pensiuni in Romania”, a absolvit o facultate renumita in Brasov. In paralel, in ultimii ani ai facultatii, a predat limba engleza la un liceu de renume din Brasov, timp in care soarta i-a schimbat total cursul vietii. Si-a pierdut parintii si sora intr-un accident de circulatie. Dupa 5 saptamani de spitalizare si suferinta sufleteasca, singura pe lume, si-a adunat puterile sa-si continue viata. In semestrul II din ultimul an de facultate cand toti colegii ii spuneau sefei de grupa sa-si amane anul, Luciana a crezut ca trebuie sa continue si a reusit. A absolvit facultatea cu note mari.  S-a angajat la o societate de renume din Brasov, ocupandu-se de negocieri, bugete, preturi de cost.

Pentru că-şi dorea o  carieră de succes, tot în paralel cu serviciul, şi-a continuat studiile, absolvind a doua facultate cu specializarea contabilitate şi informatică de gestiune. Ulterior, a promovat în funcții de conducere la 2 societăţi din Brașov şi București şi a absolvit multe cursuri de formare profesională, printre care şi cel de formator, care au ajutat-o să-şi îmbunătățească cunoștințele şi să-şi consolideze cariera.

Femeie de succes şi având o experiență bogată, o atitudine pozitivă dar şi fler, s-a gândit să reabiliteze şi să modernizeze casa bunicii din Bușteni, dar păstrând mobila din lemn masiv, draperiile brodate de bunica, diverse suveniruri şi lucruri practice care se foloseau în gospodăria străbunicilor, radiourile la care tatăl ei a ascultat primele melodii în adolescenţă. Turiștii îşi pot savura vara cafeaua, sau iarna o băutura caldă pe terasa deschisă cu vedere asupra pădurii.

Clasificarea pensiunii este de 2**, locația cu specific tradițional, rustic, fiind amplasată  într-un peisaj mirific, lângă pădure, sub cupola Bucegilor, loc de unde turiștii parcurg 10 minute de mers pe jos până la pârtia Kalinderu.Pensiunea ”Luciana”, situată la intrarea în pădure pe drumul spre Gura Diham, oferă o oază de liniște, relaxare, sănătate şi pentru că în incinta locației turiştii pot bea apă de izvor ce provine de la izvoarele din pădure. Pe viitor, se doreşte o extindere a locaţiei, dar şi a afacerii.

Ideea de schimbare a apărut în urma acceptării unui job în Bucureşti, la o societate multinaţională, oportunitate care i-a deschis variate facilităţi profesionale. După 1 an şi jumătate, s-a întors în Brașov, înscriindu-se la doctorat. După 3 ani de lucru intens, a primit titlul de doctor în Domeniul de cercetare 9.1: Noi metode manageriale, de marketing şi dezvoltare antreprenorială pentru competitivitate organizaţională.

Fiind un bun manager şi condusă de experienţa vastă, a conceput un soft personalizat pentru evaluarea competenţelor profesionale în activitatea performantă a angajaţilor unei societăţi comerciale.

Programul a fost creat datorită funcţionalităţilor multiple şi a avantajelor oferite; este structurat modular/compartimente (departamente)/competenţe, personalizate în funcţie de nevoile, pregătirea profesională a salariaţilor şi profilul societăţii. Chestionarele vor fi completate de angajat, manager (şeful direct) dar şi de un evaluator extern astfel încât programul permite alegerea echipei performante, alinierea competenţelor la nevoile de business în vederea creșterii performanțelor în societate prin costuri minime şi multe alte avantaje. Rezultatele obţinute se bazează atât pe identificarea ”omului potrivit la locul potrivit” în interiorul firmei, cât şi pe alte cerinţe şi nevoi în vederea obţinerii unui management intern eficient;  rapoartele se generează automat în sistem, vor fi afișate sub formă grafică (sinusoidală), procentuală şi pe punctaje, urmând a fi preluate și interpretate de conducerea societății şi la cerere, de către evaluatorul extern (ce deține competenţe în domeniu).

Printre cele mai importante module, soft-ul permite personalizarea modulului turistic şi a modulului de marketing (marketing şi promovare), oferind posibilitatea evaluării competenţelor generale, profesionale şi transversale ale angajaților din unitățile hoteliere, pensiuni şi restaurante etc.

In momentul actual, se implică în câteva proiecte manageriale, de consultanţă, dar şi cu specific turistic ceea ce îi conferă renume, satisfacții materiale şi personale şi posibilitatea de a-şi valorifica experiența.

Pentru mai multe detalii cu privire la proiectul „Intreprinzatori in turism – Pensiuni in Romania” si alte povesti de succes, accesati site-ul proiectului aici.

Consultantul tau

Selecteaza regiunea de dezvoltare pentru datele de contact ale consultantilor regionali si adresa sediului
  • Abonare newsletter